Echipa clinicii din Zlin sunt niște oameni minunaţi, ne-au adus bucuria în suflet şi mi-au dat speranţa să cred că voi fi mamă. Sunt profesionişti, primitori şi, cel mai important, stau cu tine şi îţi explică tot ce se va întâmpla, ceea ce îţi dă încredere că totul va fi bine. Colaborarea cu doamna Adina Vochin a fost foarte bună, mi-a răspuns la întrebări şi telefon tot timpul, chiar dacă câteodata nu era ceva important, dar eu intram în panică. A fost alături de mine cu încurajări şi sfaturi, care m-au ajutat să trec peste momentele grele.

Condiţiile de la hotelul clinicii sunt foarte bune, este un avantaj că după embriotransfer te aduc întinsă în cameră. Restaurantul hotelului are mâncarea foarte bună şi preţurile bune. Pot să spun că zilele petrecute la clinică au fost un mic concediu.